Despre mine

Numele meu este Liliana Enache şi sunt Nutriționist-Dietetician pasionat și aplecat spre a ajuta oamenii să-și atingă obiectivele nutriționale și să-și gestioneze sănătatea. Mi-am făcut un țel din a transmite corect informații pertinente și bazate pe dovezi privind nutriția, căci, înțeleasă şi aplicată greşit, ea poate afecta sănătatea, greutatea și modul de a trăi

Pasionată dintotdeauna de nutriție și un stil de viață sănătos, am considerat că nu pot ajuta oamenii decât dacă voi face studii aprofundate în domeniu. Astfel, înscrierea la Facultatea de Medicină, Specializarea Nutriție și Dietetică, din cadrul Universității de Medicină și Farmacie, Iași, a venit firesc, în clipa în care am conștientizat că nu pot lua cele mai bune decizii în acest sens, în primul rând pentru mine, ca apoi să le pot da mai departe, decât prin informarea corectă și temeinică. Entuziasmul din timpul anilor de studii din cadrul Universității de Medicină și Farmacie a confirmat faptul că am ales calea corectă.


Am certitudinea  că educația continuă este esențială pentru a oferi cea mai bună îngrijire oamenilor care-și pun încrederea în mine. Astfel, anii de facultate au fost urmați atât de Masterul “Nutriție și Siguranță Alimentară” din cadrul Universității de Medicină și Farmacie, Carol Davila, București, cât și de cursuri, congrese, conferințe, toate menite să întregească formația mea de specialist în nutriție și dietetică.

Pe lângă pasiunea mea pentru nutriție și stil de viață sănătos, sunt o mare iubitoare de tot ce e frumos, sunt deschisă și empatică, o persoană care apreciază comunicarea și relațiile interumane. Și pentru că am crezut întotdeauna cu tărie că sănătatea și frumusețea merg mână în mână, ca o prelungire firească a profesiei mele de dietetician a venit ideea completării segmentului de nutriție cu tehnologii de remodelare corporală. Aceste tehnologii le-am văzut menite să ajute la menținerea rezultatelor obținute prin educația alimentară sănătoasă pe care cu pasiune o propovăduiesc zi de zi. Și astfel, într-o bună și fericită zi a vieții mele a apărut Clinica “ Liliana Enache - Nutriție și remodelare corporală”.   Abordarea clinicii se concentrează  atât pe echilibrarea alimentației, pe programe adaptate nevoilor individuale, cât și pe modelarea unui corp armonios.

Nu în ultimul rând, îmi doresc din suflet ca prin fiecare interacțiune pe care o am, să inspir și să motivez oamenii să facă alegeri mai bune pentru sănătatea lor, pentru a se simți bine din toate punctele de vedere în propriul corp. Frumusețea autentică provine din interior, iar eu sunt aici pentru a susține fiecare pas al călătoriei către un corp sănătos și armonios.

Cursuri şi calificări

Cursuri şi calificări

Formare Profesională

Nutritionist-Dietetician

Formare Profesională

Nutritionist-Dietetician

Stagiu în cadrul Institutului Național de Endocrinologie C.I. Parhon, Cabinet Diabet Zaharat, Nutritie si Boli Metabolice, Bucuresti

Spitalul Clinic Județean de Urgențe “ Sf. Spiridon”, Clinica : Diabet Zaharat, Nutriţie si Boli Metabolice, Iași

practică

realizare interviuri nutriționale

Institutul Regional de Oncologie, Iași

practică

realizare interviuri nutriționale

discuții legate de planurile nutriționale pentru pacienții oncologici

Policlinica Mare- Ambulatoriu Integrat Sfântul Spiridon, Iași

practică

realizare interviuri nutriționale

Policlinica Mare- Ambulatoriu Integrat Sfântul Spiridon, Iași

practică

realizare interviuri nutriționale

Activități științifice

Activități științifice

Congresul Național al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Poiana Brașov- Septembrie 2022

Conferința Națională “ Nutriția Clinică Bazată pe Dovezi”- Octombrie 2022

Conferința Națională “ Diabetul Zaharat și Bolile Asociate”- Noiembrie 2022

Conferința Națională Multidisciplinară “Endocrinologia de la A la Z” Noiembrie 2022

Conferința Anuală a Asociației Române pentru Studiul Obezității- ARSO Decembrie 2022

Curs al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice “Noi perspective asupra complicaţiilor Diabetului Zaharat”- Februarie 2023

Conferința Națională “Genetica și Oncologia- O relație bazată pe dovezi” Martie 2023

Conferința Națională “Dialogurile Obezitatii- Perspectiva Gastroenterologiei” - Martie 2023

Conferința Națională Multidisciplinară “Mituri și Adevăruri despre Siguranța Traiului Modern” – Martie 2023

Curs al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolicce “Diabetul Zaharat la Categorii Speciale de Pacienți”- Martie 2023

Conferința Națională “Dialogurile Obezității cu ocazia Zilei Mondiale a Obezității” – Martie 2023

Curs al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice “Abordări transdisciplinare în managementul Diabetului Zaharat”- aprilie 2023

Conferința Națională “Dialogurile Obezității- Multidisciplinaritate în Obezitate” - Mai 2023

Coferința Națională Multidisciplinară “Pielea ca un continuum, de la frumusețe la patologie” -Mai 2023.

Micile noastre secrete, doar pentru tine

Fii prima care află despre noile tratamente, reduceri și informații utile pentru sănătatea și frumusețea ta.

Micile noastre secrete, doar pentru tine

Fii prima care află despre noile tratamente, reduceri și informații utile pentru sănătatea și frumusețea ta.

Micile noastre secrete, doar pentru tine

Fii prima care află despre noile tratamente, reduceri și informații utile pentru sănătatea și frumusețea ta.